„Dacă fac CT (Computer Tomograf) mă bagă într-un tub? Cum arată?”, întreabă o cititoare.
RĂSPUNS
Stimată doamnă,
Computerul Tomograf (CT) nu este un tub în care sunteți băgată, astfel că nu aveți niciun motiv de frică pentru claustrofobie.
La CT vă așezați pe o masă (vezi foto) care se mișcă înainte și înapoi, în spațiu deschis, pe sub o carcasă în formă de arc, mult mai mică decât un tub, care emite razele X care vă fac „pozele” organelor interne investigate.
Putem vorbi de un tub în cazul unui RMN (Rezonanță Magnetică Nucleară), dar nici acesta nu este închis, ci deschis la ambele capete, diferența față de CT fiind că are deasupra o carcasă mai lungă și mai îngustă.
Cât durează un CT?
Durata unui CT este scurtă, de câteva minute, în funcție de zonele de corp investigate, în timp ce un RMN durează mai mult.
„Spre deosebire de o radiografie convențională, care produce o imagine bidimensională, un CT realizează secțiuni transversale ale corpului, oferind imagini în 3D, ceea ce permite o evaluare mult mai detaliată și precisă a organelor și țesuturilor.
Datorită rapidității sale, este adesea alegerea preferată pentru urgențele medicale sau când sunt necesare investigații rapide. De asemenea, poate oferi detalii esențiale despre structurile osoase și organele interne, fiind util în cazuri de accidente, infecții sau tumori.”, conform Gral Medical.
Vă rog să reveniți, dacă aveți nevoie de ajutor cu CT-ul.
Cu stimă,
Vasile Pop Coman
jurnalist
Întreabăunmedic.ro