Psihanaliza susține că în ultima instanță omul nu se poate iubi decât pe sine însuși și că a iubi pe altul echivalează cu a-l integra în propriul Eu, conform S. Ferenczi.

Dragostea nu este totdeauna dezinteresată, acea dragoste prin care te bucuri sincer de fericirea altuia (guadere felicitate aliena, conform Leibnitz).

Egoismul cel mai profund se strecoară cu subtilitate până la sentimentele și ideile cele mai înalte.

Cum se identifică dragostea-manie

În acest sens, mai ales la caracterele slabe, se poate discerne dragostea-manie (Janet), care are la bază trebuințe obsesive:

  • de a fi admirat;
  • de a deveni centrul preocupărilor și atenției;
  • de a fi protejat
  • de a primi măguliri, elogii, adulări, elemente absolut necesare în menținerea confortului psihic personal.

În loc ca dragostea să fie trăită între indivizi care-și respectă unul altuia autonomia, aceasta se transformă într-un egoism altruist, într-un egoism în doi: fiecare căutând cum să-și atragă și să posede ființa celuilalt, cum să pună mâna pe libertatea celuilalt.

Există și o formă de altruism excesiv, până la totala uitare de sine (iubire ablativă), care este impresionantă dar nesănătoasă, pentru că devotamentul excesiv, cu anularea propriului eu, duce inevitabil la un egoism feroce din partea celuilalt partener.

Mai pretabile pentru dragostea-manie sunt tipurile psihologice isteric și paranoic:

Tipul isteric

Tipul isteric se manifestă prin:

  • instabilitate ideativă
  • tendința de a poza, teatralizarea, recurgerea la reclamă cu orice preț
  • atașare față de extraordinar
  • sensibilitatea la laudă și sugestie
  • capriciozitate
  • egoism
  • reacții exagerate psihomotorii în fața situațiilor dificile, mai ales în public
  • abordarea minimei rezistențe cu recurgerea la minciună, denunțare
  • căsătorie pentru a face carieră
  • derapări în frigiditate sau aberații sexuale

Tipul paranoic

Tipul paranoic se manifestă prin:

  • puseuri de orgoliu excesiv și nejustificat
  • judecată unidirecțională, rigidă, falsă față de oameni
  • tendință la ceartă revendicativă, reclamații
  • fanatism religios, social, politic
  • tendințe agresive
  • căsătorii revanșă

(Sursa: Carte pentru tineret, de prof. dr. O. Băltăceanu, Editura Medicală, 1990)