Programele de screening pot preveni sau depista în stadiu incipient un cancer de colon (colorectal), pentru a putea fi vindecat în urma tratamentului.

„În cazul cancerului colorectal, primul test de screening este Testul FIT, un test imunologic cantitativ”, spune dr. Mircea Mănuc, medic primar gastroenterologie, coordonatorul programelor de screening ROCAS (Romanian Colorectal Cancer Screening).

Testul FIT este un test care se face din materiile fecale, la domiciliu, prin medicul de familie, și evaluează cantitatea de sânge din scaun. 

Rezultatul este o cifră care se compară cu o valoare standard (de cut-off), aflată în prezent la 20 de nanograme în România. Dacă este peste această valoare, rezultatul testului este pozitiv.

Acest standard este diferit de la o țară la alta. În Olanda, de exemplu, valoarea cut-off este 48 nanograme.

„Decizia privind limita valorii testului FIT este de politică sanitară și ține de numărul de colonoscopii pe care societatea și-o permite să le efectueze. Pentru că ar fi o mare tragedie dacă, de exemplu, am avea nevoie de un milion de colonoscopii, iar tu să poți face numai 10.000. Ce facem cu restul, care au test pozitiv, dar sistemul nu poate să ofere atâtea teste?”, spune dr. Mănuc.

„Am făcut și un chestionar de risc, care pornește de la o realitate românească, că nu avem implementat un registru de cancer, de polipi și polipoze, astfel că nu știm care sunt persoanele care s-ar încadra pentru screening.

Ca atare am imaginat un chestionar al persoanelor definite în ghidurile de protocoale cu persoane cu risc crescut: care au în familie persoane cu sindrom Lich, care au mai făcut colonoscopie sau au avut cancer. Aceste persoane cu riscuri merg direct la colonoscopie”, explică dr. Mănuc.

„Un test FIT pozitiv nu înseamnă că ai cancer sau altă boală, pot fi niște banale sângerări rectale, precum cea produsă de hemoroizi, la momentul emisiei scaunului”, spune dr. Mănuc.

Testul FIT se repetă din 2 în 2 ani, pentru că poate la momentul respectiv polipul sau cancerul nu a sângerat iar rezultatul a fost negativ (fals negativ), dar peste 2 ani probabil că va fi identificată reziunea corespunzătoare.

FIT este un test de sită, care-i cerne pe cei în afara riscului, iar cei rămași în sită trebuie să treacă la al doilea test: colonoscopia.

Al doilea test: colonoscopia

Colonoscopia este singura care va spune dacă acea cantitate de sânge din scaun este cauzată de polipi, cancer sau alte leziuni precum inflamații, ulcerații, diverticuli, hemoroizi.

Efectuarea colonoscopiei este recomandată în anumite situații, precum testul FIT pozitiv sau existența unor factori de risc crescut precum existența în familie a unor persoane care au avut cancer colorectal sau sindromul Linch.

Colonoscopia are beneficii, în sensul că:

  • găsești polipii Tike și persoana nu mai face cancer sau
  • găsești un cancer în stadiu incipient, un T1, caz în care poți să-l rezeci endoscopic și nici măcar nu mai ajungi la chirurg.

„Dar pot să apară și evenimente adverse, precum perforații la colonoscopie sau sângerări în timpul rezecției acestor polipi. De aceea, este foarte importantă asigurarea calității intervenției, pentru reducerea acestor riscuri”, explică dr. Mănuc.

Rezultatele testelor de screening

În proiectele pilot, rata de participare la colonoscopie a persoanelor cu indicație de colonoscopie a fost de circa 50%, față de o așteptare de 75%, aceste fiind singurul criteriu de calitate neîndeplinit, spune dr. Mănuc.

„Dintre cei veniți la colonoscopii, 9% au avut cancer. Dintre aceștia, 22% au avut doar T1, deci un stadiu incipient de boală, astfel că marea majoritate au putut fi rezolvați prin tăierea endoscopică a acelui cancer incipient, adică fără operație”, adaugă dr. Mănuc.

Dintre persoanele cu test FIT pozitiv, 60% au avut unul sau mai mulți polipi, până la 10-12 polipi.

Polipii au fost tăiați și evident riscul de a dezvolta cancer a scăzut foarte mult, urmând să fie monitorizați.

ROCAS 1 (Romanian Colorectal Cancer Screening) și ROCAS 2 au fost proiectele pilot de screening colorectal, iar în prezent se derulează proiectele ROCAS 3 și ROCAS 4.

ROCAS 3 pregătește programul național organizat de screening pentru cancerul colorectal, care presupune printre altele și call-centere.

Informațiile au fost prezentate în cadrul unui interviu publicat de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), în cadrul campaniei de promovare a screeningului pentru cancer, susținut de Uniunea Europeană, intitulat GetScreenedEU.